Please note, this is a STATIC archive of website www.enel.ro from 21 Jul 2022, cach3.com does not collect or store any user information, there is no "phishing" involved.

Dacă ești consumator casnic,  beneficiezi de 2 tipuri de facilități:

În perioada cuprinsă între 1 februarie 2022 – 31 martie 2022:

  • Compensația unitară, în valoare de până la cel mult 0,291 lei/kWh pentru energie electrică, respectiv cel mult 40% din prețul gazelor naturale. După aplicarea compensației, prețul final achitat de tine, clientul casnic, nu poate scădea sub prețul de referință, respectiv de 0,68 lei/kWh  pentru energie electrică (cu TVA și toate tarifele reglementate incluse) și 125 lei/MWh pentru gaze naturale (fără TVA și tarife reglementate incluse);
  • Plafonare ce include următoarele:

a) Plafonarea prețului final facturat* la valoarea de 0.8 lei/kWh TVA inclus pentru energie electrică, respectiv 0.31 lei/kWh TVA inclus pentru gaze naturale.

b) Plafonarea energiei active la valoarea de 0.336 lei kWh pentru energie electrică, respectiv 0.200 lei/kWh pentru gaze naturale.

 

În perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 ianuarie 2022:

  • Compensația unitară, în valoare de până la cel mult 0,291 lei/kWh pentru energie electrică, respectiv cel mult 33% din prețul gazelor naturale. După aplicarea compensației, prețul final achitat de tine, clientul casnic, nu poate scădea sub prețul de referință, respectiv de 0,68 lei/kWh  pentru energie electrică (cu TVA și toate tarifele reglementate incluse) și 125 lei/MWh pentru gaze naturale (fără TVA și tarife reglementate incluse);
  • Plafonare ce include următoarele:

a) Plafonarea prețului final facturat* la valoarea de 1 lei/kWh pentru energie electrică, respectiv 0.37 lei/kWh pentru gaze naturale.

b) Plafonarea energiei active la valoarea de 0.525 lei kWh pentru energie electrică, respectiv 0.25 lei/kWh pentru gaze naturale.

* Preţul final facturat include componenta de preţ a energiei, precum şi celelalte tarife şi taxe reglementate, inclusiv TVA.

Dacă te încadrezi, conform legii, facilitățile de mai sus le vei vedea evidențiate  direct în factură, pentru consumul aferent perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, de către furnizorul tău ENEL. Răspunsurile de mai jos la cele mai frecvente întrebări pe această temă îți aduc mai multe detalii.

 




Compensația este o schemă de sprijin, cu caracter temporar, adoptată recent, destinată clienților casnici care se încadrează în limitele unui consum de referință și cu respectarea prețului de referință menționat, pentru a susține plata facturilor de energiei electrică și gaze naturale în contextul creșterii prețului acestora.

Întreaga perioada de aplicare a compensațiilor unitare este între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022. OUG 118/2021 face referire la perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 și 31 ianuarie 2022, iar OUG 3/2022 face referirire la perioada 1 februarie 2022 și 31 martie 2022.

Clienții casnici sunt cei care beneficiază de acordarea acestor compensații unitare.
 
Clientul casnic reprezintă - clientul care cumpără energie electrică/gaze naturale pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activități comerciale sau profesionale.

De această măsură beneficiază și asociațiile de proprietari: schema de gaze naturale se aplică și pentru condominiile cu încălzire centralizată pe gaze într-un singur punct care lunar trebuie să depună modalitatea de repartizare consum pentru a beneficia de suport.

Pentru a putea beneficia de acordarea compensațiilor unitare nu este nevoie să depui niciun fel de diligențe sau acte doveditoare, ci trebuie că, atât lunar, cât și la nivelul perioadei de acordare, să te încadrezi în consumul de referință menționate de legislație.

Excepție fac condominiile cu încălzire centralizată, ce folosesc combustibil gazele naturale. Compensația pentru consumul de gaze naturale ale condominiului va fi evidențiată în facturile Asociației de proprietari.
Pentru a putea beneficia de compensare, administratorul va depune lunar la furnizorul de gaze naturale modalitatea de repartizare a consumului total și consumul corespunzător fiecărui client casnic din cadrul condominiului.

Clienții casnici beneficiari ai schemei de compensare a consumului de energie electrică și gaze naturale trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. consumul realizat nu trebuie să depășească consumul lunar maxim prevăzut și nici consumul maxim stabilit pentru întreagă perioada de aplicare a compensării;
  2. consumul din perioada de facturare să nu fie mai mic:  1kWh/zi-energie electrică,  7kWh/zi - gaze naturale.

În perioada cuprinsă între 1 februarie 2022 – 31 martie 2022:

Compensația este de cel mult 0,291 lei/kWh (electricitate) și 40% din valoarea componenței prețului gazelor naturale.
Valoarea în lei a compensaţiei pentru un loc de consum se determină ca produs între valoarea unitară a compensaţiei şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei, dacă acesta este mai mic sau egal cu consumul de referinţă. Consum de referință reprezintă consumul zilnic de referință înmulțit cu  numărul de zile facturate.
Limita maximă a consumului pentru care se aplică schema de compensare este de 1900KWh  pentru energia electrică și echivalentul în kWh a 1200m3 de gaze naturale, alocarea făcându-se în tranșe lunare. Față de limitele maxime de consum de mai sus se acceptă o abatere în plus de 10% în favoarea beneficiarului compensației.

 

În perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 ianuarie 2022:

Compensația este de cel mult 0,291 lei/kWh (electricitate) și 33% din valoarea componenței prețului gazelor naturale.
Valoarea în lei a compensaţiei pentru un loc de consum se determină ca produs între valoarea unitară a compensaţiei şi consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensaţiei, dacă acesta este mai mic sau egal cu consumul de referinţă. Consum de referință reprezintă consumul zilnic de referință înmulțit cu  numărul de zile facturate.
Limita maximă a consumului pentru care se aplică schema de compensare este de 1500KWh  pentru energia electrică și echivalentul în kWh a 1000m3 de gaze naturale, alocarea făcându-se în tranșe lunare. Față de limitele maxime de consum de mai sus se acceptă o abatere în plus de 10% în favoarea beneficiarului compensației.

Pentru masurile aferente perioadei Noiembrie 2021 - Ianuarie 2022, vei regasi aici o factura ilustrativa ce contine informatiile necesare. Mai jos, ai detalii despre campurile ce reflecta aplicarea acestor masuri:

Pe prima pagină, este evidențiat câmpul ”Total scheme de sprijin” și valoarea totală cu minus care se va scădea din totalul facturii tale. Această valoare  reflectă măsura compensării și pe cea aferentă ajutoarelor pentru clienții vulnerabili.

Pe pagina 2, se află câmpurile ” Plafonare preț final facturat de 1 leu/kwh”, ”Plafonare energie activă de 0.525 lei/ kW”și ”Compensare acordată”. În plus, tot aici se află câmpul ” Ajutor încălzire ”, acesta fiind detaliat doar în această pagină.

Începând cu pagina 3 sunt detaliate câmpurile menționate pe primele două pagini ale facturii tale.

Dacă unele din câmpurile menționate mai sus nu figurează și pe factura ta înseamnă că nu îndeplinești condițiile, conform legii, pentru aplicarea acestor măsuri.

După aplicarea compensației, prețul final ale energiei electrice nu poate fi mai mic de 0.68 lei/ kWh (include tarife reglementate pentru servicii de rețea, cogenerare certificate verzi, acciză și TVA). Similar, prețul gazelor naturale nu poate să scadă sub 125 lei/MWh (nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare și acciză).

Aici ai detalii despre legislația în vigoare, fiind vorba despre prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 118/2021 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 259/2021 și  ultimele actualizări legislative OUG 3/2022.

Plafonarea reprezintă o măsură de sprijin financiar, dedicată protejării consumatorilor de energie electrică împotriva efectelor creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, cauzate de majorarea  prețurilor cu care furnizorii achiziționează energia electrică și gazele naturale.

Întreaga perioada de aplicare a compensațiilor unitare este între 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022. OUG 118/2021 face referire la perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 și 31 ianuarie 2022, iar OUG 3/2022 face referirire la perioada 1 februarie 2022 și 31 martie 2022.

De această măsură de sprijin beneficiază următoarele categorii:

  1. Clienții casnici, în mod direct, fără a fi nevoie să depună vreo diligență și fără a fi nevoie să îndeplinească vreo condiție.
  2. Clienții non casnici definiți conform OUG 3 /26.01.2022. cu mentiunea: OUG 118/2021 Art. 6¹. — (1) Pentru consumul realizat în perioada 1 februarie—31 martie 2022, prețurile pentru energie electrică și gaze naturale se plafonează pentru clienții noncasnici, excepție făcând:

a) Clienții noncasnici care au beneficiat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare că urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 262/202;

 

b) Beneficiarii prevăzuți la art. III din Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021—2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», cu completările ulterioare;

 

c) Producătorii de energie electrică.

 

In toată perioada 1 noiembrie 2022-31 ianuarie 2022 s-a putut alege o singură categorie de încadrare, în cazul în care forma de organizare a fost de IMM sau micro-întreprindere ori altă categorie menționată la art. 1 alin. 1 lit. b și c din actul normativ.

PDF (4.33MB)DESCARCĂ
PDF (1.26MB)DESCARCĂ
PDF (0.07MB)DOWNLOAD
Rezidenţiali | noiembrie, 09 2021

Consumul de referință (1 Noiembrie 2021 - 31 Ianuarie 2022)

PDF (0.12MB)DOWNLOAD
Rezidenţiali | noiembrie, 09 2021

Declaratie repartizare consum gaze naturale

PDF (0.1MB)DOWNLOAD
Rezidenţiali | 05 noiembrie 2021

OUG 118/2021

PDF (0.18MB)DESCARCĂ
Rezidenţiali | 05 noiembrie 2021

OUG 3/2022

PDF (0.04MB)DESCARCĂ

Bine ai venit!

Selectează și continuă navigarea pe site către informațiile de care ai nevoie: